Crețușca

Primii care au folosit extractul de salcie pentru tratarea durerilor au fost sumerienii. Egiptenii și grecii (inclusiv Hipocrate) foloseau de asemenea extracte din coajă de salcie pentru a diminua durerea și febra.

Cel mai important compus din extractul de salcie numit adesea „aspirină vegetală” este salicina (glucozidă fenolică), un derivat al aspirinei care în organism este transformat în acid salicilic.

Crețușca conține acid salicilic care este un hidroxiacid aromatic. Karl Jacob Löwig a fost primul chimist care a reușit să izoleze din florile de crețușcă acidul salicilic în anul 1835. Acesta l-a numit inițial „Spirsäure” (acid spiric), după numele botanic de atunci al plantei (Spiraea ulmaria).

În aceeași perioadă, Rafaelle Piria, un chimist italian, a reușit să obțină din salicină un acid pe care l-a numit acid salicilic. Ulterior s-a demonstrat că „acid spiric” al lui Löwig și „acidul salicilic” al lui Piria erau aceeași substanță.

Chimistul german Felix Hoffmann, angajat al firmei Bayer, reușește să sintetizeze o formă stabilă și pură de acid acetilsalicilic. Motivația sa a fost personală, căutând un remediu de tolerat pentru tatăl său suferind de reumatism.

Laboratoarele Bayer înregistrează numele de marcă de Aspirina (derivat din „A” de la acetil și „spir” de la denumirea veche a crețuștii Spiraea ulmaria).

Inițial medicamentul a fost vândut sub formă de pudră, iar în anul 1903 devine primul medicament vândut sub formă de tablete, revoluționând industria farmaceutică.

John Vane descoperă mecanismul de acțiune al aspirinei prin inhibarea prostaglandinelor, descoperire pentru care primește Premiul Nobel.